Imagini inedite cu un lup care se răcorește într-o pădure a Parcului Natural Apuseni au fost realizate cu ajutorul unei camere de monitorizare a faunei instalate de un lucrător din cadrul Regiei Naționale a Pădurilor – Romsilva.

„Pe caniculă, o baie într-un râu de munte este binevenită”, precizează reprezentanții Romsilva în postarea care prezintă imaginile cu lupul.

Lupii trăiesc în haită și sunt rar văzuți în libertate. Cele mai multe haite au în componență perechea conducătoare, formată din masculul și femela alfa, precum și puii lor de până la 3 ani. Câteodată pot apărea și alți lupi, rude ale celor alfa. În fiecare haită există o ordine respectată, limbajul corpului exprimând poziția lupului în haită.

Lupii parcurg zeci de kilometri pe zi în căutarea prăzii și când atacă, coordonat, dirijează prada în locuri în care aceasta își pierde mobilitatea, de exemplu râuri, unde este ucisă. (foto: captură video)