Cu două săptămâni înainte de alegerile parlamentare, UNU PE TROTUȘ vă propune o analiză pertinentă cu privire la șansele pe care le au politicienii oneșteni înscriși în cursa electorală. Sunt mai multe propuneri, însă câteva dintre ele, cum ar fi Alina Herghelegiu (PSD) sau Mihaela Bădic-Geaboc (ALDE) nu le mai luăm în calcul, dat fiind faptul că cele două doamne ocupă poziții neeligibile pe listele formațiunilor politice din care fac parte. În acest fel, șansele ca Oneștiul să mai aibă măcar un reprezentant în Parlamentul României în următorii patru ani stau în actualul deputat Valerian Vreme, care candidează din partea Partidului Mișcarea Populară, și în Constantin Lazăr, al doilea pe listele Partidului Național Liberal, la Senat, după Daniel Fenechiu.

lazar-okChiar dacă este nou în politică, Constantin Lazăr (foto mic) și-a făcut deja un nume în Onești după ce a reușit să obțină al doilea cel mai bun scor dintre toți candidații care s-au bătut pentru postul de primar al municipiului, la alegerile locale din vară. Lazăr are avantajul că nu a avut timp să se compromită politic, dar intră în cursa pentru parlamentare și cu un imens handicap, constând în faptul că este prea puțin cunoscut la nivelul județului. În plus, la ce indică sondajele în momentul de față, este greu de crezut că PNL va putea obține două mandate de senator, în județul Bacău.

Dacă Lazăr are mai degrabă șanse teoretice să devină parlamentar, Valerian Vreme, deputat și fost ministru al Comunicațiilor în Guvernul Boc, este, din capul locului, politicianul oneștean cel mai îndreptățit să spere la o poziție în legislativul de la București.

Despre Vreme puțină lume știe că a dat României internetul cu cea mai mare viteză din Europa, sau că a făcut posibilă apariția plății electronice, ceea ce scutește foarte multă lume de stat la cozi la ghișee, când trebuie să-și achite taxele și impozitele. Valerian Vreme se mai poate mândri și cu alte realizări (a inițiat informatizarea spitalelor din România, etc), dar, chiar și așa, actualul deputat nu va avea o misiune ușoară. Șeful PMP Bacău ocupă prima poziție pe listele partidului său pentru Camera Deputaților, iar Traian Băsescu, fostul președinte al României, îl descrie ca fiind unul dintre cei mai serioși și corecți miniștri pe care i-am cunoscut. Un moldovean discret, dar hotărât, un profesionist respectat. S-a vorbit mai puțin despre el, pentru că a preferat să-și vadă de treburi serioase. A lăsat însă o Românie invidiată în Europa pentru viteza de internet și cu un sistem de plăți online bine pus la punct!”. Partea proastă este că PMP nu stă grozav în ochii alegătorilor, fiind posibil să nu atingă pragul electoral de 5%.

E bine ca Oneștiul să continue să fie reprezentat în Parlamentul României, contează mai puțin numele acelei persoane”, a concluzionat un politician oneștean care nu se află nici în tabăra lui Vreme, nici în cea a lui Lazăr.

Din acest an, alegerile parlamentare nu se vor mai desfășura pe colegii, ci pe liste, regulă folosită ultima dată la alegerile din 2004. Noua legislaţie electorală prevede o normă de reprezentare pentru deputaţi de 73.000 de locuitori şi de 168.000 de locuitori pentru senatori, ceea ce va duce la o scădere a numărului de parlamentari. Astfel, vor fi aleşi 308 deputaţi, plus 18 deputaţi ai minorităţilor, şi 134 de senatori. Legislativul va număra 466 de deputaţi şi senatori, faţă de 588, câţi au fost aleşi în 2012.