(P)

Cu o rețea europeană de peste 3.500 de magazine, cunoscutul retailer vrea să cucerească piața din România și și-a propus, pentru finalul lui 2019, să continue expansiunea în ritm susținut. Deși nu are decât un an de când a intrat pe piața din România, grupul german a ajuns deja la 26 de magazine și mai vrea alte 14 deschideri până la finalul anului.

Kik, cel mai popular retailer de haine la preț redus din Germania și unul dintre cei mai importanți din Europa, va deschide luna viitoare un magazin la Bacău.

„Mai avem proiecte în derulare. Deja pentru octombrie avem trei deschideri confirmate, în Târgu-Mureş, Bacău şi Dorohoi. Şi până la finalul anului am încredere că vom atinge 40 de magazine. Ambiţia pentru anul 2020 este să ajungem la 100 de magazine, iar în cinci ani ne vedem undeva la 250 de magazine, dar asta nu înseamnă că saturăm piaţa“, a spus Raluca Hartmann, director general al Kik România, pentru zf.ro.

„Ambiţia pentru anul 2020 este să ajungem la 100 de magazine, iar în cinci ani ne vedem undeva la 250 de magazine, dar asta nu înseamnă că saturăm piaţa“, a mai precizat Raluca Hartmann, potrivit sursei citate.

Magazinele Kik vând atât haine, cât și produse textile și accesorii de papetărie la un preț cât mai mic, obiectivul retailerului fiind să ofere produse la cel mai mic preț posibil.

Grupul Kik a fost fondat în 1994, iar în prezent are 25.000 de angajați.