(P)

Serpentinele de pe drumul european E574 Bacău – Brașov devin foarte periculoase în sezonul rece pentru șoferii grăbiți, care nu țin cont de condițiile grele de drum și calcă pedala de accelerație mai mult decât trebuie.

Un astfel de șofer nu a mai putut redresa tirul pe care îl conducea iar mașina de mare tonaj a intrat în derapaj, într-o curbă, răsturnându-se apoi într-o prăpastie. Accidentul s-a petrecut în seara zilei de joi, 25 ianuarie, dar din cauza întunericului operațiunea de extragere a tirului din prăpastie a fost amânată pentru astăzi (n.r. – vineri, 26 ianuarie).

Din sursele UNU PE TROTUȘ, polițiștii rutieri care au instrumentat cazul au stabilit că accidentului de pe serpentinele de pe Măgura s-a produs ca urmare a neadaptării vitezei în curbă, în condițiile în care carosabilul era acoperit cu un strat subțire de polei și gheață.

„Bine măcar că râpa nu era adâncă, altfel cine știe ce s-ar fi întâmplat”, ne-a declarat un martor care a asistat la extragerea mașinii din râpă.

Nu se cunoaște în acest moment care este starea de sănătate a șoferului implicat în accidentul de pe Măgura.

loading...