Un poliţist din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bacău a fost selectat să participe, în perioada 11-12 mai a.c., la evenimentul „Cu bicicleta la mare”, organizat de Asociaţia „Cu bicicleta departe”.

Un ofiţer din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bacău, respectiv comisar şef de poliţie Paraschiv Laurenţiu a fost selectat să participe la această activitate şi s-a alăturat echipei de ciclişti.

Evenimentul a presupus parcurgerea a 300 de km, pe ruta Bucureşti-Amara-Năvodari.

Turul cicliştilor a reunit peste 500 de participanţi, printre care şi cinci poliţişti.

Competiţia a avut drept scop conştientizarea populaţiei asupra prevenirii accidentelor rutiere în care sunt implicaţi biciclişti.

„ O nouă experienţă deosebită pe care mi-a oferit-o ciclismul, coroborată cu îndeplinirea atribuţiunilor de serviciu. A fost o misiune care a implicat multă responsabilitate, putere de convingere pentru a asigura respectarea normelor rutiere de către toţi participanţii la traficul rutier, precum şi pentru a preîntâmpina toate situaţiile de risc ce ar fi putut avea consecinţe neplăcute. Totodată, acest eveniment mi-a oferit şansa de a traversa pe bicicletă încă o zonă din teritoriul României, experienţă ce poate fi cu greu descrisă în cuvinte”, a precizat comisar şef de poliţie, Paraschiv Laurenţiu.

Poliţistul băcăuan nu este la prima activitate de acest gen. Acesta a participat şi la evenimentul „Pedalăm pentru România”, organizat în an centenar, în care distanţa parcursă pe bicicletă a fost de 500 de km cu plecare din Iaşi către Alba Iulia. (sursa: IPJ Bacău)