Wahaka Street Food Park – un local imens amenajat sub forma unui parc de restaurante – s-a deschis pe 28 septembrie, în zona Nerva Traian din Capitală, în spatele proiectului, unic la nivel național, aflându-se un tânăr om de afaceri originar din Onești.

Wahaka Street Food Park este locul unde peste 20 de vendori își comercializează produsele, iar oneșteanul Paul Nicolau (foto 2, mijloc) este cel care a dat viață acestui proiect unic. Alături de Paul Nicolau se mai află un oneștean, Aurel Mailat (foto 2, dreapta), cei doi cunoscându-se din timpul liceului, unde au fost colegi.

Wahaka Street Food Park ocupă o suprafață de 2.000 de metri pătrați, printre vendorii prezenți în cadrul parcului de restaurante fiind Santorini, Trattoria Monza, investiția ridicându-se la 200.000 de euro.

“Wahaka Street Food Park va fi deschis zilnic, pe toată perioada anului. Vom avea 20 de vendori, iar proiectul este parte a grupului de restaurante din Bucureşti, MGC. Menționez că nu închiriem spaţii, ci le administrăm noi pe toate. La Wahaka Street Food Park se găsesc specialităţi de bază de fructe de mare, burgeri, mâncare chinezească, clătite şi multe alte specialităţi”, a spus, pentru zf.ro, Paul Nicolau, care mai deține în București restaurantele Taverna Racilor și SeaFood Shaorma, care comercializează preparate pe bază de fructe de mare.