Fanii formației pop rock VUNK sunt în stare de șoc după ce unul dintre membrii acesteia a fost reținut de procurorii DIICOT într-un dosar de cămătărie.

Potrivit stiripesurse.ro, trompetistul trupei Vunk – Dan Nicolau – a fost reținut de procurorii DIICOT în urma perchezițiilor efectuate joi, 12 octombrie, pe raza municipiului București și a județelor Ilfov și Prahova, la persoane bănuite de constituirea unui grup infracțional organizat, specializat în săvârșirea infracțiunilor de camătă, înșelăciune, deturnarea licitațiilor și spălare de bani.

Sursa citată mai precizează că printre cei vizați de anchetatori s-ar mai afla un executor judecătoresc și un avocat, gruparea infracțională fiind condusă de un om de afaceri, care oferea bani cu împrumut persoanelor aflate în impas financiar, sumele fiind înscrise în contracte de împrumut, cu sau fără garanție imobiliară, care puteau fi puse în executare silită.