Autoritățile au avizat lansarea unor noi lucrări la Autostrada Bucureștiului, pe tronsonul câștigat de compania chineză China Civil Engineering Construction Corporation, scrie profit.ro.
Vor fi amenajate un tronson de 6 km lungime:
- nod rutier la intersecția cu DN2 București-Urziceni (km 40+230)
- 7 structuri (pasaje, poduri)
- parcare de scurtă durată
Traseul Lotului 3 Nord este cuprins pe teritoriul județului Ilfov între DN2, în dreptul localității Afumați, și DN3, în zona localității Cernica.
Agenția Națională pentru Protecția Mediului (ANPM) a emis zilele acestea Acordul de Mediu care cuprinde și restul lucrărilor afectate acum de ariile protejate, precum pasajul peste autostradă DJ301 și podul peste Lacul Cernica.
Autorizația de Construire – Etapa I pentru execuția lucrărilor, care cuprinde autorizarea lucrărilor în zonele neafectate de modificările Acordului de Mediu, prin apariția ariilor protejate Lacul și Pădurea Cernica, a fost emisă anul trecut, conform căreia antreprenorul, Asocierea SA&PE CONSTRUCT SRL – Spedition UMB SRL – Tehnostrade SRL, va construi:
- Pasaj peste calea ferată București Sud – Oltenița (km 51+077), care are o lungime de 504 m
- Pod pe autostradă peste Lacul Cernica și drum de exploatare la km 49+157 (o primă parte din pod: Culeea C1, Pilele P1 și P2), care are o lungime de 1274 m
Autostrada A0 Centura București Segmentul Sud al autostrăzii A0 este împărțit în trei loturi, pentru care au fost anunțați câștigătorii licitațiilor în aprilie-mai 2019:
- Lotul 1, A2 – CF902 (Jilava), 16,9km, câștigător Alsim Alarko Sanayi Tesisleri ve Ticaret AȘ (Turcia), preț 830.679.662,15 lei fără TVA. Contract semnat în Aug 2019
- Lotul 2, CF902 (Jilava) – DN6, 16,3km, câștigător Alsim Alarko Sanayi Tesisleri ve Ticaret AȘ (Turcia), preț 750.849.942,12 lei fără TVA. Contract semnat
- Lotul 3, DN6 – A1, 17,97km, câștigător asocierea Aktor SA (Grecia) – Euro Construct Trading SRL, preț de 853.422.022,52 lei fără TVA, termen de execuție 42 de luni. Contract semnat. Contractul a fost preluat integral de Aktor SA.
Segmentul Nord al autostrăzii A0 este împărțit în patru loturi:
– Lotul 1, DJ601 – DN1 (Corbeanca), 17,5km, în execuție, câștigător: Impresa – Pizzarotti (Italia) – Retter Project Management, preț: 815,08 milioane lei fără TVA. Durata: 12 luni pentru proiectare, 22 de luni pentru construcție. Contract semnat în septembrie 2023
- Lotul 2, DN1 (Corbeanca) – DN2 (Afumați), 19,0km, în execuție, câștigător: asocierea SA&PE Construct SRL – Spedition UMB SRL – Tehnostrade SRL, preț: 831.920.653,34 fără TVA, durata de proiectare: 12 luni, durata construcție: 22 luni. Contract semnat în mai 2021. 9,5km între DN1 și A3 deschiși în noiembrie 2023
- Lotul 3, DN2 (Afumați) – DN3 (Cernica), 8,6km, în execuție. Constructor selectat în noiembrie 2022: China Civil Engineering Construction Corporation (China), preț 397.996.117,63 lei fără TVA, durata de proiectare: 12 luni, durata de execuție: 18 luni. Contract semnat în martie 2023
- Lotul 4, DN3 (Cernica) – A2, 4,47km, câștigător Asocierea SA&PE Construct SRL – Spedition UMB SRL – Tehnostrade SRL, preț 312,6 milioane lei fără TVA, durata de proiectare: 12 luni, durata de execuție: 18 luni. Contract semnat în august 2020. (foto: imagine ilustrativă)











