După zile la rând în care a fost lovită de ploi torențiale, un val de clădură va cuprinde treptat Moldova, ca de altfel întreaga țară, iar disconfortul termic va fi ridicat. Pentru cea mai mare parte a țării, meteolorogii din cadrul ANM au emis o avertizare cod galben de caniculă și disconfort termic pentru zilele de 23, 25 și 25 iunie, în timp ce județele Caraș-Severin, Timiș, Arad, Bihor și Satu Mare se vor afla sub avertizare cod portocaliu de disconfort termic accentuat, până la finalul acestei zile.

AVERTIZARE METEOROLOGICĂ

COD GALBEN

Fenomene vizate: val de căldură, caniculă și disconfort termic
Interval de valabilitate: 23, 24 și 25 iunie
Zone afectate: toată țara

      În intervalul menționat valul de căldură va cuprinde treptat toată țara, iar disconfortul termic va fi ridicat. Miercuri (23 iunie), va fi caniculă în Banat, Crișana, Oltenia, Maramureș și în vestul și nord-vestul Transilvaniei, iar joi și vineri (24 și 25 iunie) în toate regiunile. Maximele termice se vor situa, în general, între 33 și 37 de grade, iar local minimele nocturne nu vor coborî sub 20 de grade (nopți tropicale).

      Notă: Îndeosebi în regiunile estice și sud-estice, la deal și la munte, mai ales după-amiaza și seara, instabilitatea atmosferică se va accentua și se vor semnala averse torențiale, frecvente descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului, vijelii și căderi de grindină.

COD PORTOCALIU

Fenomene vizate: val de căldură și disconfort termic accentuat
Interval de valabilitate: 23 iunie
Zone afectate:  județele Caraș-Severin, Timiș, Arad, Bihor și Satu Mare

      În județele Caraș-Severin, Timiș, Arad, Bihor și Satu Mare, valul de căldură se va intensifica, va fi caniculă și disconfortul termic accentuat. Se vor înregistra temperaturi maxime cuprinse frecvent între 37 și 39 de grade, iar în cursul nopții nu vor coborî, în general, sub 22…25 de grade.

      Notă: Joi și vineri (24 și 25 iunie), disconfortul termic se va accentua și în Oltenia, Maramureș și cea mai mare parte a Transilvaniei. (foto: imagine ilustrativă)