Rata de infectare în Onești a depășit, duminică, pragul de 8 la mia de locuitori, ajungând la 8.32, cea mai ridicată valoare dintre toate orașele din județul Bacău. În municipiul Bacău, rata de infectare este de 7.96.

De luni, indiferent de rata de infectare, vor intra în vigoare mai multe restricții aprobate de Guvern:

 Sunt interzise evenimentele private – nunți, botezuri, conferințe, workshop-uri – pe durata de 30 de zile
Restricții la magazine. Limitarea accesului între orele 5 și 21.
De la ora 22, pe întreg teritoriul țării va fi interzisă circulația, fiind admise doar unele excepții (urgențe, interes de serviciu, etc), la care se adaugă persoanele vaccinate sau cele trecute prin boală.
Folosirea unui certificat fals sau a unuia împrumutat, care nu este a persoanei respective, atrage după sine răspunedera penală
Accesul în zonele care NU sunt considerate esențiale se face cu certificatul verde de vaccinare sau dacă persoana a trecut prin boală
Accesul în zone considerate esențiale, inclusiv magazine sau farmacii, se poate face și fără certificat verde, dar cu respectarea măsurilor sanitare de siguranță
Copiii care sunt sub vârsta vaccinării nu pot intra în spațiile respective decât dacă sunt însoțiți de un adult care acre certificat verde de vaccinare
Accesul în magazinele alimentare din interiorul centrelor comerciale, adică mall-uri, se va face doar cu certificat verde, pentru că în mall se intră doar cu certificat verde
Ministerul Educației a primit aprobarea să emită un ordin privind intrarea în vigoare a unei vacanțe de 2 săptămâni, începând de luni, 25 octombrie, în tot sistemul școlar – inclusiv unitățile de tip after-school. Doar creșele rămân deschise.
Livrările la domiciliu se pot face și după ora 21.00
Accesul vizitatorilor în clădirile instituțiilor publice (primării, agenții de stat, etc) se face doar cu certificatul verde de vaccinare, cu testare de covid-19 sau dacă persoana a trecut prin boală.
Accesul în clădirile private în care se află peste 50 de persoane se face doar cu certificat verde de vaccinare sau dacă persoana a trecut prin boală. Angajații care muncesc în aceste clădiri nu sunt obligați, deocamdată, să prezinte certificat verde, însă există deja un proiect de lege în Parlament care va impune acest lucru după ce va fi adoptat.
Activitățile sportive se vor desfășura fără public.
Se interzic concertele și spectacolele în aer liber.
Accesul turiștilor în unitățile de cazare se va face doar cu prezentarea certificatului verde de vaccinare sau dacă persoana a trecut prin boală.
Angajatorii din sistemul public și privat trebuie să organizeze munca salariaților în sistem ”work from home” unde sunt mai mult de 50 de persoane, iar, dacă nu se poate, în ture de schimburi.
Masca devine obligatorie peste tot. Sunt eliminate toate excepțiile care au fost în vigoare până acum, ca de exemplu cea care prevedea faptul că masca nu trebuie purtată într-un spațiu închis unde sunt 10 persoane vaccinate. În exterior, singurele excepții acceptate pentru lipsa măștii sunt: activitățile sportive, individuale sau dacă se practică sport în condiții prevăzute de lege.
La procesiunile religioase trebuie asigurat un spațiu de 2 metri pătrați între participanți, care trebuie să poarte și mască. Cu toate acestea, nu este nevoie de certificat verde.