Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o atenționare COD GALBEN de ninsori însemnate cantitativ și intensificări ale vântului, în intervalul marți, 6 aprilie, ora 23.00 – miercuri, 7 aprilie, ora 18.00, fiind vizate mai multe județe, inclusiv zona montană a județului Bacău (vezi harta).

Potrivit meteorologilor, în intervalul menționat, în sudul Banatului, sudul și estul Transilvaniei, precum și în zona Carpaților Meridionali și Orientali, va ninge, local însemnat cantitativ, iar vântul va avea intensificări cu viteze de 50…60 km/h. La altitudini de peste 1500 m, vor fi rafale de peste 80…90 km/h, ninsoarea va fi viscolită, zăpada spulberată și vizibilitatea redusă sub 100 m.

Pe de altă parte, începând din această seară, de la ora 21.00, și până joi, 8 aprilie, ora 10.00, este valabilă și o informare meteorologică ce vizează precipitații moderate cantitativ, predominant ninsori, intensificări ale vântului, vreme deosebit de rece.

“Începând din noaptea de marți spre miercuri (6/7 aprilie), în sud-vestul, centrul și nord-estul ţării, precum și în zonele montane și deluroase, vor predomina precipitațiile sub formă de ninsoare, pe alocuri moderate cantitativ (15…20 l/mp). Se va depune strat de zăpadă, local consistent îndeosebi la munte.
      Temporar, vântul va avea intensificări în majoritatea regiunilor, cu viteze în general de 45…55 km/h, iar la munte peste 70 km/h, spulberând zăpada.
Vremea va fi deosebit de rece pentru această perioadă în toată țara, cu temperaturi minime preponderent negative.

      Notă: Precipitații mixte, dar slabe cantitativ, se vor semnala pe parcursul zilei de marți (6 aprilie) și în regiunile nord-vestice. Până sâmbătă (10 aprilie) vremea se va menține deosebit de rece, iar în cursul nopților și al dimineților local se va produce brumă”, au menționat meteorologii. (foto: imagine ilustrativă)