O femeie în etate din Onești a fost găsită fără suflare, în această dimineață (n.r. – joi 25 februarie, în jurul orei 02.00), de pompierii militari care au fost solicitați să intervină după ce adăpostul în care locuia bătrâna a luat foc.

Femeia locuia într-o dărăpănătură situată pe strada Calea Adjudului, la Crucea de Piatră, o fostă casă bătrânească ce arsese din temelii în toamna anului trecut.

Dacă la incendiul din septembrie 2020, femeia a scăpat teafără, fiind scoasă din casă de o vecină, de această dată nu s-a mai putut face nimic pentru ea.

Potrivit spuselor vecinilor, după ce-i arsese casa în toamnă, femeia și-ar fi improvizat un adăpost pe locul ruinelor rămase în urma primului incendiu. În aceeași curte cu femeia, într-o altă casă, ar locui fiica acesteia, dar nu se știe din ce cauză bătrâna nu și-a găsit adăpost alături de fiică.

Dis-de-dimineață, la câteva ore bune de la intervenția pompierilor, ruinele arse încă mai fumegau ușor.