RAJA SA implementează la Onești unul dintre cele mai mari proiecte de dezvoltare a infrastructurii de apă și canalizare din țară, în valoare de peste 70 de milioane de euro, iar lucrările sunt în toi, desfășurându-se, concomitent, în numeroase zone ale orașului.

Pe lângă reabilitarea și extinderea rețelei de apă și canalizare a orașului ori construirea, de la zero, a unei noi stații de tratare a apei, ultramodernă, RAJA a avut în plan, de la bun început, și construirea unei surse de apă alternative, astfel încât oneștenii să nu mai fie afectați de desele avarii de pe conducta de aducțiune aparținând CRAB.

Astăzi, primarul municipiului Onești, Laurențiu Neghină, a semnat autorizația de construcție pentru noua sursă de apă, care va asigura continuitate în alimentarea cu apă potabilă a cetățenilor, chiar și atunci când se produc avarii pe conducta de aducțiune aparținând CRAB.

„Practic, după realizarea acestei investiții, în Onești nu vor mai exista întreruperi de apă”, a spus Neghină.

Din 2016, an în care RAJA a preluat gestionarea sistemului public de alimentare cu apă și canalizare din Onești, numărul avariilor din oraș s-a redus considerabil. Astfel, de la zeci de avarii pe lună s-a ajuns astăzi la doar două-trei avarii, în 30 de zile. Avariile de pe conducta de aducțiune de la Valea Uzului, aparținând CRAB, au continuat însă să creeze disconfort populației, tocmai de aceea RAJA a insistat încă de la început să identifice și să construiască o sursă alternativă de apă, pentru a elimina complet problemele legate de alimentarea cu apă a locuitorilor orașului.

Lucrările pentru amenajarea unei noi surse de apă sunt destul de complexe și sunt prezentate în detaliu în documentul de mai jos: