Aflată într-un declin evident, organizația județeană USR Bacău a mai pierdut astăzi un om important și, odată cu el, o echipă întreagă. Președintele PNL Bacău, Mircea Fechet, a anunțat, într-o conferință de presă, trecerea lui Bogdan Ababei la PNL. Fost candidat al USR la Primăria Târgu Ocna, Ababei a luat cu el la PNL și toată echipa USR de la Târgu Ocna. Florentin Iftime, fost președinte al USR Onești și ales consilier județean, a fost primul care a rupt rândurile formațiunii conduse la Bacău de Lucian Viziteu, după ce și-a dat demisia din toate funcțiile politice pe care le ocupa.
„Îi urez bun venit în echipa liberală din județ lui Bogdan Ababei, cel care a fost la doar 44 de voturi să câștige Primăria Târgu Ocna, în 2020. Mă bucur că vor veni alături de noi și că s-au regăsit în programul liberal de dezvoltare a Bacăului și colegii săi din organizația USR Târgu Ocna.
Știu foarte bine că, pentru a dezvolta comunități locale, ai nevoie de fonduri, dar și de oameni capabili în administrație pentru a gândi și implementa proiecte. Localitățile din România pot beneficia de fonduri prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”, prin PNRR, dar și de finanțări europene. Este păcat ca un oraș precum Târgu Ocna să stagneze, mai ales într-o perioadă precum aceasta, în care Guvernul condus de PNL acordă atât de mare importanță dezvoltării locale și alocă fonduri către toate UAT-urile pentru a se moderniza. Am discutat mult cu Bogdan, îi împărtășesc viziunea despre administrație locală și sunt încrezător că știe problemele locuitorilor din Târgu Ocna, dar și cum să facă să le rezolve.
Echipa PNL Târgu Ocna este de astăzi mai puternică și le urez mult succes tuturor!”, a precizat Mircea Fechet.
La Oituz, candidatul USR la primărie la alegerile locale din 2020, Mirela Anghel, a trecut de curând la PSD.
Din sursele UNU pe Trotuș, la nivelul județului Bacău se pregătesc și alte dezertări de top din USR. (foto: facebook.com/Mircea Fechet)