Detalii dramatice ies la iveală, în cazul dublului accident de muncă de la Secuieni, de pe 27 aprilie și care a condus la moartea a doi muncitori. Potrivit unor surse din Poliție, incidentul care a declanșat tragedia s-a petrecut altfel decât s-a crezut inițial, scrie Ziarul de Bacău.

Este vorba despre tragedia de joia trecută, când doi muncitori, de 52 și 49 de ani, de la Mavgo Holding, din Buhuși, și Hunting Fun, din Roznov, au murit striviți de un element din beton pe care ar fi fost puși să-l susțină cu mâinile goale.

Potrivit surselor apropiate anchetei polițiștilor, unul dintre muncitori ar fi fost acroșat de o autoutilitară a firmei Danlin XXL, care era doar în trecere, fără legătură cu lucrările la drumul Târgu-Neamț – Podu Turcului.

Deși inițial s-a crezut că unul dintre muncitori a fost lovit doar ușor, cu oglinda, se pare că impactul a fost mai grav, victima a căzut sub mașină, iar roțile din spate i-au zdrobit picioarele. În acel moment, al doilea muncitor ar fi încercat să-și ajute colegul și a încetat să mai susțină prefabricatul din beton. Acesta a ieșit din chingile cu care era susținut de buldozer și i-a strivit pe cei doi muncitori, mai scrie sursa citată.

Pentru ca tabloul accidentului pe cât de stupid, pe atât de tragic, să fie complet, șoferul buldozerului este chiar fiul unuia dintre muncitorii zdrobiți de prefabricatul din beton.

PE ACEELAȘI SUBIECT CITEȘTE ȘI:

https://unupetrotus.ro/news-alert-foto-tragedie-intr-o-comuna-bacauana-doi-muncitori-au-murit-striviti-de-un-element-masiv-de-beton/

https://unupetrotus.ro/video-lacrimi-si-durere-dupa-ce-doi-muncitori-au-murit-intr-un-tragic-accident-de-munca-in-comuna-bacauana-secuieni/