Întâmplare înspăimântătoare, dar previzibilă, pe un traseu montan des frecventat, din Bucegi. O tânără de 19 ani a fost atacată și ucisă de urs, pe valea care urcă din Bușteni, la cabana Caraiman, relatează stirileprotv.ro.

Ursul a târât-o din potecă și a aruncat-o pe firul văii Jepii Mici. Trupul fetei a fost găsit de salvamontiști, care au coborât la ea în rapel și au găsit-o fără suflare.

Tânăra din București era în excursie cu iubitul, când a fost atacată. Atât ea cât și băiatul care o însoțea au apucat să sune la 112.

El a reușit să se salveze și era în stare de șoc atunci când salvamontiștii și jandarmii au ajuns acolo. Înşfăcată de urs, fata de 19 ani ieșise din raza lui vizuală și nu mai răspundea la telefon. În cele din a fost observată, la 100 de metri sub potecă.

Ursul este la 10 metri distanță și îi pune în pericol pe cei care trebuie să recupereze trupul.

Într-adevăr, întâmplarea este șocantă, dar era o chestiune de timp până la o asemenea tragedie. Urşii din zona staţiunii Buşteni nu se tem deloc de oameni și chiar cerșesc pe traseele turistice.

„O echipă de intervenție a Salvamont Prahova s-a deplasat în zonă și, în urmă cu puțin timp, au coborât în rapel pe firul văii, unde au găsit victima, din păcate decedată. Operațiunea de recuperare este extrem de dificilă, din cauza terenului accidentat și a prezenței în continuare a ursului, care se află la aprox. 10-15 metri de salvatorii montani. Turistul care a văzut întregul eveniment și a sunat la 112, a fost preluat de către jandarmii montani și coborât în Bușteni”, a transmis Salvamont Prahova. (foto: imagine ilustrativă)