Trei bărbați din Galați, cu vârste între 24 și 47 de ani, care au comis mai multe spargeri de locuințe pe raza municipiului Bacău, au fost prinși de anchetatori cu prada asupra lor.

Potrivit stirileprotv.ro, anchetatorii au blocat în trafic mașina în care se aflau cei trei indivizi, care tocmai dăduseră lovitura într-un apartament din Bacău. Asupra lor a fost găsită și prada: bani și bijuterii.

Polițiștii suspectează complicitatea unor angajați de la o casă de amanet și un magazin de bijuterii, care primeau pentru vânzare bunurile furate, evident fără documente.

Cei trei suspecți, cu vârste cuprinse între 24 și 47 de ani, forțau și escaladau ferestrele de la parterul blocurilor. Anchetatorii au reușit să probeze șase furturi și tentative de furt din locuințe, în Galați și Bacău, comise în ianuarie și februarie, iar prejudiciul a fost evaluat la 13.000 de lei, mai scrie sursa citată.

Cei trei au primit mandate de arestare preventivă pentru 30 de zile. (foto: captură TV)