(P) .

Un autoturism marca Renault și un Volvo s-au ciocnit, ieri dimineață, în Onești, pe strada Alexandru Ioan Cuza (cartierul Mal), după cum UNU pe Trotuș a scris AICI. În urma impactului, trei persoane au fost rănite ușor: ambii conducători auto și o fetiță de 12 ani, pasageră în autoturismul marca Volvo.

Polițiștii rutieri oneșteni au stabilit că de vină pentru producerea accidentului este un șofer de 70 de ani, din Onești (aflat la volanul Renault-ului), care a făcut o greșeală copilărească, în ciuda experienței în condus.

“Ieri, 4 iunie a.c., pe strada Alexandru Ioan Cuza din municipiul Onești s-a produs un accident de circulație soldat cu vătămarea corporală a trei persoane.

Din verificările polițiștilor s-a stabilit că, în timp ce conducea un autoturism pe strada menționată, un bărbat de 70 de ani, din Onești, nu s-a asigurat în momentul efectuării virajului la stânga și a intrat în coliziune cu un autoturism condus de un bărbat de 41 de ani, din comuna Pârgărești, care se deplasa regulamentar, în același sens de mers, pe banda alăturată.

În urma impactului, a rezultat vătămarea corporală ușoară a celor doi conducători auto și a unei minore de 12 ani, din Pârgărești, pasageră în autoturismul lovit.

Cei doi șoferi au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ”, ne-a declarat inspector principal Cătălina Păduraru, purtător de cuvânt al IPJ Bacău.