(P)    

Uja Claudiu (atacant, 15 ani), Moraru Ștefan (atacant, 14 ani) și Bălănucă Paul (mijlocaș stânga,14 ani), toți trei jucătorii școlii de fotbal Sportul Onești, deținută de frații Daniel și Costel Munteanu, au fost cooptați, zilele trecute, de FCSB, pentru un stagiu de pregătire, la București.

Interesul vicecampioanei României față de cei trei tineri jucători de la Sportul Onești nu face decât să confirme valoarea școlii de fotbal pe care Daniel Munteanu, în prezent antrenor principal la echipa de liga a 3-a Aerostar Bacău, a înființat-o în urmă cu 5 ani.

Cei trei jucători au fost duși la baza de pregătire a FCSB-ului din cartierul bucureștean Berceni de antrenorul Costel Munteanu, la începutul acestei săptămâni, și vor rămâne acolo timp de 10 zile.

“Marți au efectuat vizita medicală, miercuri au fost supuși testărilor fizice, după care au intrat în programul de pregătire al grupei lor de vârstă”, a explicat Costel Munteanu.

Uja, Moraru și Bălănucă au fost cazați la academia FCSB-ului, în același loc cu echipa mare a vicecampioanei României.

Când au sosit la baza sportivă construită de la zero de Gigi Becali, pentru cei trei tineri jucători din Onești a fost o surpriză uriașă să constate că sunt vecini de cameră cu Gnohere, Florinel Coman sau cu portarul Andrei Vlad. Desigur, jucătorii oneșteni nu au scăpat ocazia de a se fotografia cu vedetele FCSB-ului.

Paul Bălănucă este unul dintre cele mai bune produse ale școlii de fotbal Sportul Onești, fiind convocat și la naționala de juniori Under 15 a României, după cum UNU pe Trotuș a scris, în exclusivitate, AICI.

“Ne bucură faptul că încep să apară rezultatele, după cinci ani de muncă intensă. Asta demonstrează că în tot acest timp s-a lucrat bine și corect, cu maximă seriozitate. Pe lângă cei trei fotbaliști, mai sunt mulți alții care promit să facă pasul la cluburi importante din țară”, a mai spus Costel Munteanu.

Comenteaza aici