Un incendiu de proporții a lovit marți seară, 20 ianuarie, satul Lupești din comuna Mănăstirea Cașin, lăsând trei familii fără acoperiș deasupra capului, în toiul iernii. Flăcările au mistuit complet trei case de locuit și mai multe anexe gospodărești, distrugând munca de-o viață a proprietarilor.
În urma tragediei, primarul comunei Mănăstirea Cașin, George Adrian Bucur, a lansat un apel public către comunitate, îndemnând oamenii să ofere sprijin familiilor greu încercate.
„În această seară (n.r. – marți seară), un incendiu devastator a mistuit în totalitate trei gospodării din satul Lupești. Afară este ger, iar pentru cei afectați este o noapte extrem de grea, rămași fără acoperiș deasupra capului și fără lucrurile strânse într-o viață”, a transmis edilul într-un mesaj publicat pe rețelele de socializare.
Primarul a mulțumit pompierilor, Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență al Primăriei și localnicilor care s-au mobilizat rapid pentru a limita proporțiile dezastrului. Totodată, acesta a dat asigurări că administrația locală va analiza toate formele legale de sprijin ce pot fi acordate victimelor incendiului.
„Rog persoanele care pot oferi sprijin sau doresc să facă donații să ia legătura direct cu familiile afectate. Orice ajutor contează!”, a subliniat George Adrian Bucur.
Conturile familiilor afectate în care se pot face donații
Familiile afectate pot fi sprijinite direct, datele pentru donații fiind făcute publice, în speranța că solidaritatea comunității va ajuta la depășirea acestei încercări dramatice.
Mesajul integral transmis de primarul comunei Mănăstirea Caşin, George Adrian Bucur: „În această seară, un incendiu devastator a mistuit în totalitate trei gospodării din satul Lupești.
În aceste momente, afară este ger, iar pentru cei afectați este o noapte extrem de grea, rămași fără acoperiș deasupra capului și fără lucrurile strânse într-o viață.
La fața locului au intervenit pompierii, alături de Serviciul Voluntar al primariei și localnici, cărora le mulțumesc pentru mobilizare și solidaritate.
Primăria va fi alături de cei afectați și va analiza toate formele legale de sprijin care pot fi acordate.
Rog persoanele care pot oferi sprijin sau doresc să facă donații să ia legătura direct cu familiile afectate. Orice ajutor contează!
Reamintesc tuturor importanța verificării sobelor, coșurilor de fum și instalațiilor electrice.
În această perioadă, orice neglijență poate duce la tragedii
Gândurile noastre sunt alături de cei încercați. Comunitatea noastră a demonstrat și de această dată că știe să fie unită.
Familiile afectate sunt:
Duţă Ciprian
Nume titular: Alexandru-Constantin Duţă
RO44 REVO 0000 1684 1052 0820
Damaschin Cosmin
RO84 BRDE 040S V778 2789 0400
Nume titular: Damaschin Mădălina
Damaschin Mioara
Nume titular: Damaschin Florentina
LT92 3250 0602 3911 3013
Dumnezeu să-i întărească și să ne ferească pe toți de asemenea nenorociri”
Intervenție dificilă, în condiții extreme
Incendiul a fost lichidat după aproximativ trei ore și jumătate de intervenție, potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență Bacău. La fața locului au acționat 21 de pompieri militari, intervenția fiind îngreunată atât de accesul dificil la gospodării, cât și de temperaturile negative extreme.
Evaluarea finală a pagubelor a arătat că flăcările au distrus 3 case de locuit și 3 anexe gospodărești, pe o suprafață de aproximativ 500 de metri pătrați. Construcțiile, amplasate foarte aproape una de cealaltă, au favorizat propagarea rapidă a focului. (foto: ISU Bacău)











