Acasă National / Externe NEWS ALERT: Dimineață dificilă pentru șoferi: accident mortal pe Autostrada A1, ceață...

NEWS ALERT: Dimineață dificilă pentru șoferi: accident mortal pe Autostrada A1, ceață densă în mai multe județe, inclusiv Bacău. Avertisment Infotrafic

 

Traficul rutier este afectat miercuri dimineață, 21 ianuarie, atât din cauza unui accident grav produs pe Autostrada A1, cât și a condițiilor meteo nefavorabile din mai multe zone ale țării, potrivit informațiilor transmise de Centrul Infotrafic al Poliției Române. Circulația este oprită pe A1, pe sensul Deva–Sibiu, în zona localității Simeria, după o coliziune soldată cu un deces și doi răniți, iar ceața reduce vizibilitatea pe numeroase artere rutiere, inclusiv în județul Bacău, sporind riscul de producere a accidentelor.

„Un ansamblu auto și un autoturism au fost implicate într-un accident pe Autostrada A1 pe sensul Deva – Sibiu, la kilometrul 351, în zona localității Simeria, județul Hunedoara, circulația fiind oprită. În urma coliziunii, o persoană a decedat și alte două au fost rănite, toate din autoturism.

Circulația a fost deviată de pe autostradă, între kilometrii 354 – 334, către DN 7 (Simeria – Orăștie)”, transmite Centrul Infotrafic al Poliţiei Române

Totodată, Centrul Infotrafic avertizează șoferii că „ceața diminuează vizibilitatea în trafic pe mai multe artere rutiere din județele Bacău, Brăila, Călărași, Cluj, Galați, Giurgiu, Harghita, Ialomița, Neamț, Suceava, Teleorman, Vaslui și Vrancea. Fenomenul meteorologic poate favoriza formarea ghețușului sau chiciurii.

Pentru reducerea riscului rutier, recomandăm conducătorilor auto să circule cu o viteză adaptată condițiilor de trafic și de drum, să-și asigure o bună vizibilitate din autovehicul prin îndepărtarea gheții de pe geamuri, să folosească sistemele de dezaburire și luminile de ceață!

Creșteți distanța de siguranță între autovehicule, nu vă angajați în depășiri riscante, nu opriți pe benzile de rulare sau pe cea de urgență de pe autostrăzi!

Sfătuim pietonii să evite să se deplaseze pe partea carosabilă pe timpul nopții sau în condiţii de vizibilitate diminuată din cauza ceții! Asigurați-vă că intenția de traversare a fost observată de conducătorul auto!”. (foto: imagine ilustrativă)