Loredana Olteanu în vârstă de 41 de ani, profesoară de religie la Colegiul „Vasile Alecsandri” din Bacău a murit într-un accident bizar. Soția preotului Ciprian Olteanu de la Biserica „Sfântu Nicolae” din municipiul Bacău ar fi căzut din ambulanță, relatează zdbc.ro.

Tragedia s-a petrecut aseară, puțin după ora 22.00, când Serviciul de Ambulanță Bacău a fost solicitat la imobilul nr 8 de pe strada Calea Romanului pentru a acorda asistență medicală femeii. Totul a decurs normal, pacienta era calmă, a fost stabilizată și urcată în spate în ambulanță, iar șoferul și asistenta și-au ocupat locurile din față, mai scrie sursa citată.

“Pe drum, pacienta a reușit să deschidă ușa salvării prin interior și s-a aruncat din mașină. Șoferul a observat acest lucru, a oprit, asistenta medicală i-a acordat primul ajutor, apoi a cerut sprijinul unui alt echipaj. Pacienta care a suferit un puternic traumatism cranian a fost internată la Terapie Intensivă, unde în scurt timp a murit”, scrie zdbc.ro.

Polițiștii efectuează cercetări pentru stabilirea împrejurărilor în care s-a produs accidentul.