O moarte subită, a cărei cauză rămâne încă necunoscută, până se vor face publice rezultatele autopsiei, s-a petrecut în seara zilei de luni, 4 noiembrie, când un tânăr din Onești s-a prăbușit fără suflare după ce a ieșit dintr-un bar în Villa Sant’Antonio, la Castel di Lama, provincia Ascoli Piceno, Italia, după cum notează publicația rotalianul.com.

George Cristian, era originar din Onești, județul Bacău și avea 24 de ani. Locuia de ceva timp în Castignano, era căsătorit cu o tânără italiancă și avea un băiețel de 3 ani.

Tânărul din Onești a intrat luni seară, în jurul orei 20.00, în barul benzinăriei Tamoil din apropierea centrului comercial „Città delle stelle”. A băut ceva și imediat după ce a ieșit s-a simțit rău, a început să tușească, a căzut la pământ și a murit în câteva minute. Și-a pierdut viața sub ochii celor prezenți, care nu l-au putut ajuta cu nimic. Nici personalul sanitar de la 118 nu l-a mai putut salva, încercările de a-l readuce la viață au fost zadarnice.

Membrii familiei au declarat că tânărul originar din Onești tușea de mai mult timp, dar au crezut cu toții că era o simplă răceală, nimeni nu se aștepta la un sfârșit atât de tragic, mai scrie sursa citată.

Procuratura a deschis un dosar și a dispus o autopsie, pentru a se clarifica ce a dus la moartea atât de bruscă și neașteptată a tânărului român. (sursa foto mic: rotalianul.com)