Un bărbat în vârstă de circa 50 de ani, din satul Valea Seacă, comuna Valea Seacă, a fost găsit mort, azi-noapte, de către pompierii militari băcăuani care au intervenit pentru a stinge incendiul ce îi cuprinsese victimei casa.

Bărbatul care și-a pierdut viața în incendiul de azi-noapte este a 12-a persoană care sfârșește astfel, de la începutul anului, în județul Bacău. Nu mai departe de săptămâna trecută, o tânără de 34 de ani și fetița ei de 9 ani erau găsite fără suflare în casa în care locuiau cu chirie, în satul Cașin, comuna Cașin.

“În incendiul din localitatea Valea Seacă au ars 20 de metri pătrați de acoperiș și bunuri din interiorul unei case de locuit. În locuință a fost găsită o victimă de sex masculin, în vârstă de circa 50 de ani, decedată”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Bacău, mr. Andrei Grecu.