O bătrână, în vârstă de 78 de ani, din comuna Oituz, a murit, în această seară (n.r. – miercuri, 27 februarie) la spitalul din Onești, în urma leziunilor grave suferite după ce a fost lovită de o mașină, în timp ce voia să traverseze strada, prin loc nepermis. 

Accidentul s-a produs pe DN 11, pe raza comunei Oituz, în jurul orei 18.30.

“Din cercetări a rezultat că un bărbat de 28 de ani, din comuna Oituz, în timp ce conducea un autoturism pe DN 11, pe raza comunei Oituz, pe direcția Oituz – Onești, a surprins și accidentat o localnică de 78 de ani, care s-a angajat în traversarea părții carosabile, prin loc nepermis și fără să se asigure. În urma impactului a rezultat vătămarea corporală a femeii de 78 de ani, care a fost transportată la Spitalul Municipal Sf. Ierarh Dr. Luca” din Onești, unde, la circa o oră, aceasta a decedat. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest care a indicat valoarea de 0,00 mg/alcool pur în aerul expirat. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de omor din culpă”, ne-a declarat agent principal de poliție Cătălina Crețu, purtătorul de cuvânt al IPJ Bacău.