În ziua de duminică 18 februarie 2018 norii se așterneau deasupra Mănăstirii Giurgeni, județul Neamț, iar fulgii cădeau agale anunțând pentru o clipă oprirea timpului fizic, a respirației și a vieții pământești a părintelui stareț Antonie Jeflea (1971-2018). Voievodul de la Giurgeni a trecut în Împărăția lui Dumnezeu.
Bănățean de origine, născut la 11 octombrie 1971, în satul Crai Nou, județul Timiș, părintele Antonie și-a urmat încă de la vârsta de 11 ani drumul spre mănăstire. Întâlnirea cu părintele Arsenie Boca îl va fi marcat, iar acesta îl trimite la Mănăstirea Secu. La vârsta majoratului va fi fost cunoscut de starețul Mănăstirii Cetățuia, părintele Mitrofan Băltuță, care îl ia lângă el, devenindu-i fiu duhovnicesc. Aici, crește duhovnicește împletind ascultarea cu smerenia, studiul cu munca și creșterea spirituală cu cea fizică. Urmează Liceul Sanitar, Seminarul Teologic, Facultatea de Teologie, Facultatea de Drept, studii de teologie biblică, limbă ebraică și limbă arabă la Ierusalim, precum și studii de psihologie, arhitectură. A devenit Doctor în Teologie în anul 2017 sub conducerea I.P.S Teodosie Petrescu.
Cererea credincioșilor care au susținut reînființarea mănăstirii Giurgeni a fost acceptată de Episcopia Romanului și, la 1 iulie 1995, părintele Antonie Jeflea a fost trimis ca preot slujitor, iar la 1 noiembrie 2000 a fost ales stareț. Chiar din anul sosirii la mănăstire, părintele Antonie a început lucrările de restaurare și reconstrucție a mănăstirii. În mănăstirile Moldovei el a descoperit sufletul cald și primitor al moldovenilor: „sufletul omului este ca o cameră din casă pe timpul iernii. Dacă afară e frig și în casă cald – este bine, dar dacă frigul de afară pătrunde și în casă, nu putem trăi”, spunea părintele stareț Antonie Jeflea.
Așezământul monahal de la Giurgeni datează de la începutul secolului al XVIII-lea, când apare menționat documentar pentru prima dată ca fiind un schit construit în anul 1721, de câțiva călugări greci. Actuala biserică a mănăstirii a fost construită în anul 1833, funcționând până în anul 1959, când a fost desființată prin decretul 410. Mănăstirea a rămas în paragină până în anul 1995.
Mănăstirea Giurgeni este recunoscută și căutată de credincioși pentru că adăpostește o icoană veche. Icoana este îmbrăcată în argint și a fost dăruită bisericii la data de 6 august 1831, arătându-se făcătoare de minuni și mult ajutătoare. Cel de-al treilea ochi și cea de-a doua gură au apărut peste noapte, prin voie dumnezeiască, pe icoana deja pictată.
Părintele Antonie spunea că a fost martor al minunii chiar în anul sosirii sale la mănăstire, în anul 1995. „era un copil de vreo șase ani, din Vaslui, mut din naștere. Părinții l-au adus la mănăstire și, la un moment dat, după slujba de Sfântul Maslu copilul a rostit limpede primele cuvinte din viața lui, cerându-i mamei sale să-l ia în brațe și să-l ridice până la icoană pentru a o săruta”, povestea părintele Antonie.
Credincioșii din zona Moldovei, precum și din întreaga țară l-au descoperit pe părintele Antonie Jeflea, care cu multă dragoste, râvnă și credință îi primea ascultându-le nevoile, necazurile, supărările, păcatele si neputințele. Ca un duhovnic inspirat de Dumnezeu le oferea credincioșilor canon de rugăciune și de asceză, precum și model de rugăciune, dezlegări de subjugările demonice în Taina Sfântului Maslu, săvârșită aproape în fiecare vineri, după rânduiala liturgică.
Părintele Antonie Jeflea rămâne în inima, mintea și sufletul credincioșilor o candelă vie de slujire monahală, teologică, filantropică și socială. Exemplu de bunătate, dăruire, sacrificiu, ajutor, viziune, smerenie, verticalitate, inteligență, moralitate, demnitate, slujire și credință. Un părinte, un duhovnic, un prieten, o paradigmă, un suflet…Un crai din Crai Nou!
Viață și odihnă veșnică, părinte sfânt !
Text scris de Teolog Ghionoiu Vlăduț-Ionuț
Poezie:
de Ghionoiu Ancuța-Elena
Plânge cerul și natura
Plânge și toată făptura
Plânge, plânge
Plânge-ntruna…
Timpul parcă s-a oprit
Totul e de neclintit
Ce durere, ce durere
Durere de necontenit
Aerul e-apăsător
Lacrimile toate dor
Tată, tată
Scump odor…
Dorul ni s-a-nfipt în suflet,
Glasul tău e un răsunet,
Veșnic, veșnic,
Veșnic zâmbet.
Chipul sfânt și ochii blânzi,
Vor veghea pe cei plăpânzi,
Raiul, Raiul
Raiul celor suferinzi…
Pomii toți au înverzit
Florile au înflorit
Calea de ți-au primenit
Cale, cale,
Cale Sfântă…”
Sursa foto: ziarulderoman.ro
