Avocatul Nicolae Enache, fost consilier PDL, a atacat în contencios administrativ hotărârea prin care s-a stabilit ca tariful de bază pentru utilizarea parcărilor de reședință de pe raza orașului să fie de 200 de lei/loc de parcare/an. Asta după ce anul trecut, același loc de parcare i-a costat pe oneșteni doar 60 de lei.

Proiectul de hotărâre privind soluționarea plângerii prealabile formulate de Nicolae Enache atât împotriva hotărârii respective (nr. 189/27 decembrie 2017 privind stabilirea impozitelor și taxelor locale și a unor taxe speciale pe anul 2018, în municipiul Onești), cât și împotriva hotărârii prin care Regulamentul de organizare și funcționare a sistemului de parcare cu plată în municipiul Onești a suferit câteva modificări, a fost introdus pe ordinea de zi a ședinței extraordinare a CL Onești, de luni, 12 februarie.

Ca demersul lui Enache să aibă succes este nevoie de votul a jumătate plus unu din consilierii locali. În acest fel, s-ar stabili practic că această taxă este ilegală și ar fi rediscutată.

În caz contrar, tariful de bază pentru utilizarea parcărilor de reședință de pe raza municipiului Onești va rămâne nemodificată, adică 200 de lei/loc de parcare/an.

Sunt voci care susțin că administrația publică locală ar colecta mai mulți bani la buget din această taxă dacă ar micșora-o, iar angajații DPP (societatea care administrează parcările din Onești) și-ar face mai bine treaba, în sensul de a gestiona mai atent situația.

“Sunt locuri de parcare blocate cu cârlige, iar mulți dintre cei care și le însușesc se întâmplă de multe ori să nu plătească nicio taxă pentru ele”, spunea Elena Pașcu Apăvăloaie, la ultima ședință a CL Onești.

Nicolae Enache nu a putut fi contactat pentru a-și spune punctul de vedere pe această problemă având telefonul închis sau aflându-se în afara ariei de acoperire.

Sursa foto: onestionline.ro