Un tânăr de 17 ani s-a ales cu dosar penal după ce a fost prins de polițiști, în comuna Hemeiuș, județul Bacău, în timp ce conducea un autoturism neînmatriculat la care avea montate plăcuțe cu numere de la altă mașină. În plus, adolescentul nu avea nici permis de conducere.
„La data de 14 februarie a.c., polițiștii Compartimentului de Ordine Publică Bacău au depistat în trafic, un tânăr de 17 ani, în timp ce conducea un autoturism cu numere de înmatriculare provizorii, în comuna Hemeiuș.
Din verificările efectuate în baza de date a reieșit că, cel în cauză nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, iar plăcuțele cu numerele de înmatriculare montate pe autoturism erau atribuite altui vehicul.
Polițiștii au întocmit un dosar penal, în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducerea unui vehicul pe drumurile publice fără permis, punerea în circulaţie sau conducerea unui autovehicul neînmatriculat și cu numere de înmatriculare false”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Bacău, Gabriel Dumitrache. (foto: imagine ilustrativă)













