Acasă Actualitate (FOTO) O PARCARE din Bacău a cărei amenajare a costat un milion...

(FOTO) O PARCARE din Bacău a cărei amenajare a costat un milion de euro A ÎNCEPUT SĂ SE SURPE. Este a doua lucrare care are această soartă

O parcare de 1 milion de euro modernizată de Primăria Bacău începe să se surpe. Este vorba despre resistematizarea zonei Ardealului – Martir Horia, notează Ziarul de Bacău.

Prima parcare care a cedat a fost cea de pe Tipografilor. Acolo lucrările au costat 1 milion de euro, iar la puțin timp după recepție, au început să apară problemele. Prima dată s-au surpat pavelele, după care au apărut probleme cu iluminatul stradal. Prefectul județului s-a autosesizat cu privire la aceste probleme și a notificat Inspectoratul Județean în Construcții.

Acum, aceleași probleme apar la parcarea de pe Martir Horia. Un cititor a surprins în poze cu parcarea surpată. De asemenea, locuitorii din zonă sunt supărați de modul în care au fost amenajate noile insule de colectare a gunoiului, care au ajuns focar de infecție. (foto: zdbc.ro)