Tânăr REȚINUT de polițiști după ce A TĂIAT o femeie cu CUȚITUL, chiar în casa acesteia! Femeia îl surprinsese în timp ce FURA MÂNCARE din frigider

0
2007

În urma investigaţiilor specifice desfăşurate de poliţiştii de la Secţia 6 Poliţe Rurală Traian, la data de 17 aprilie a.c., un tânăr de 26 de ani, din comuna Secuieni, bănuit de săvârşirea infracţiunii de tentativă la tâlhărie calificată, a fost reţinut pentru o perioadă de 24 de ore.

Acesta, în seara zilei de 15 aprilie a.c. ar fi pătruns fără drept în locuinţa unei femei de 68 de ani, din comuna Secuieni, de unde ar fi încercat să sustragă alimente dintr-un frigider, moment în care a fost surprins de proprietară.

Tânărul ar fi tăiat-o pe femeie cu un cuţit în zona bărbiei şi ar fi îmbrâncit-o, părăsind locuinţa.

Poliţiştii continuă cercetările pentru stabilirea întregii activităţi infracţionale, iar tânărul în cauză urmează să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Bacău cu propunere de arestare preventivă.

Sursa: comunicat de presă IPJ Bacău