Pentru prevenirea și combaterea infectării cu noul coronavirus, sub autoritatea Instituţiei Prefectului, poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bacău, împreună cu jandarmi, polițiști locali, precum și reprezentanți ai celorlalte instituţii cu atribuţii în domeniu, au continuat activitățile de verificare a modului în care se respectă prevederile Legii nr. 55 din 2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.

Astfel, în ultimele 48 de ore, au fost desfăşurate în sistem integrat, noi acţiuni de verificare în zone aglomerate, dar şi în mijloacele de transport în comun, cu privire la respectarea măsurilor impuse în contextul stării de alertă, scopul vizat fiind prevenirea răspândirii virusului Covid 19.

La activităţile de verificare au participat peste 400 de forţe de ordine, fiind verificate 366 de societăți comerciale, precum şi peste 700 de mijloace de transport și totodată legitimate peste 7000 de persoane. Pentru abaterile constatate au fost aplicate 223 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 52.000 de lei.

Recomandăm tuturor cetăţenilor să păstreze distanțarea fizică, să poarte masca de protecție şi să nu se expună la riscuri.

Suntem şi vom fi prezenţi, permanent la datorie şi aplicăm legea în litera și spiritul ei! (sursa: IPJ Bacău; foto: imagine ilustrativă)