UPDATE – 20.11: E oficial! Școlile se închid de miercuri până pe 22 martie. Ludovic Orban: „Vrem să vedem evoluția situației. Suspendarea cursurilor s-ar putea prelungi. Am verificat situația stocurilor și îndemn la calm.”
ERATĂ: Peste 2.500.000 de elevi din România vor intra în vacanță forțată, din cauza coronavirusului.
ȘTIREA INIȚIALĂ
Comitetul pentru Situații de Urgență, întrunit luni, 9 martie, la Ministerul Afacerilor Interne, A DECIS ca școlile din România să se închidă de miercuri, 11 martie, timp de o săptămână, pentru a împiedica răspândirea coronavirusului. Decizia este transmisă pe surse de mass-media centrală. Urmează conferința de presă a autorităților, după terminarea ședinței.
Ministrul interimar de Interne, Marcel Vela, precizase încă de duminică faptul că specialiştii vor lua în calcul închiderea unităţilor de învăţământ, pentru a-i proteja pe copii şi pentru a frâna răspândirea COVID-19.
Tot azi, ministrul Educației, Monica Anisie, a decis, în urma unei discuții cu inspectorii școlari, să suspende toate olimpiadele școlare județene care urmau să se desfășoare în perioada următoare, pentru a preveni răspândirea coronavirusului. (foto: imagine ilustrativă)
Știre în curs de actualizare.