Panică, în această seară, în blocul de la numărul 11 de pe strada Emil Rebreanu din Onești (cel de lângă stația peco Petrom), după ce pe holul scării mai că nu se mai putea respira din cauza fumului extrem de toxic ce se degaja dintr-un apartament situat la etajul 2.

Locatarii au pus mâna imediat pe telefon și au alertat pompierii, la numărul unic de urgență 112, apelul fiind înregistrat la ora 19.14.

Pompierii oneșteni s-au deplasat la fața locului cu o autospecială cu apă și spumă, fiind totodată prezent și un echipaj SMURD și un echipaj de poliție.

Pompierii au reușit să stingă relativ repede focul care ardea mocnit și care, cel mai probabil, a fost declanșat de un scurt circuit electric.

Apartamentul în care s-a intervenit este nelocuit, din spusele locatarilor.

Tocmai pentru că ferestrele și ușa erau închise ermetic, focul nu a căpătat dimensiuni mai mari, din lipsa oxigenului.

Chiar dacă a ars mocnit, focul a produs însă distrugeri însemnate, obiecte de mobilier și electrocasnice mari și mici fiind afectate iremediabil.

Știre în curs de actualizare.