(P)

Vicepremierul Daniel Suciu, care este în același timp și ministrul Dezvoltării Regionale, a verificat ieri, personal, motivele pentru care drumul spre Salina Târgu Ocna, cel mai important obiectiv turistic al orașului situat la 15 kilometri din Onești, nu a fost asfaltat nici până la această oră, deși are finanțare asigurată încă din 2015.

După sucrta vizită la Onești, unde a marcat deschiderea oficială a șantierului de la podul peste râul Trotuș, Daniel Vasile Suciu a ajuns la Târgu Ocna.

Cu această ocazie, vicepremierul a decis să trimită Corpul de control la Târgu Ocna, și există chiar varianta rezilierii contractului de finanțare și preluarea drumului de către Consiliul Județean.

“E un caz aparte, eu nu tolerez întârzierile și explicațiile, așadar, voi dispune Corpului de Control să verifice toate procedurile pentru a avea o soluție urgentă de finalizare a investiției”, a spus ministrul Vasile Daniel Suciu, potrivit zdbc.ro.

Din delegația prezentă, ieri, la Târgu Ocna au mai făcut parte senatorul Dragoș Benea, deputatul Theodora Șotcan și președintele CJ Bacău, Sorin Brașoveanu.

Deși măsoară numai 800 de metri, lucrările de reabilitare la drumul spre Salina Târgu Ocna se tot amâna de mai bine de patru ani. (foto: zdbc.ro)

Comenteaza aici