Șofer ÎNCEPĂTOR, prins RUPT DE BEAT la volan, într-o localitate băcăuană. Tânărul s-a ales cu DOSAR PENAL

0
1015

La data de 21 februarie a.c., o patrulă de poliție din cadrul Secţiei 4 Poliţie Rurală Podu Turcului, în timp ce se afla în exercitarea atribuţiunilor de serviciu, a depistat în trafic, un tânăr de 19 ani, în timp ce conducea un autoturism, aflându-se sub influenţa alcoolului.

În urma testării cu aparatul etilotest, rezultatul a fost de 1,11 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care conducătorul auto a fost condus la spital pentru recoltarea de mostre biologice de sânge, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere a unui vehicul pe drumurile publice sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe. (sursa: IPJ Bacău)