În primele șase luni din acest an, cazurile noi de cancer – arată statisticile, au depășit 600, 353 fiind înregistrate în mediul urban, iar 250 în cel rural, informează zdbc.ro.

S-au înregistrat creșteri față de aceeași perioadă a anului trecut în privința cancerului de col uterin (50 față de 42 de cazuri), la cancerul bronhopulmonar (75 față de 66 de cazuri), la cancerul de ficat (22 față de 15).

S-au redus, în schimb, numărul bolnavilor diagnosticați cu cancer de piele, de prostată, de sân, de stomac, colorectal și de pancreas.

Potrivit unei analize de situație a Institutului Național de Sănătate Publică, cel puțin o treime din cancerele frecvente pot fi prevenite.

În 2018, incidența cancerului a fost de 1 din 5 la bărbați și 1 din 6 la femei, mai notează sursa citată. (foto: arhivă Gazeta de Sud)