Sistemul RO-ALERT, despre care șeful Departamentului pentru Situații de Urgență (DSU), Raed Arafat, a spus că va fi folosit doar pentru situații extrem de grave, precum fenomenele extreme, va fi testat azi, luni 17 septembrie 2018, la Onești.
“Astăzi, începând cu ora 10.30, IGSU va transmite un mesaj prin intermediul aplicației RO-ALERT. Zona vizată este municipiul Onești din județul Bacău.
Pentru ca utilizatorii să poată recepționa mesajul pe telefoanele mobile, acestea trebuie configurate pe baza modelelor existente aici: https://ro-alert.ro/configurare/
Portalul www.ro-alert.ro este proiectat ca sursă completă de informare a populației și detaliază atât modul de difuzare a mesajelor de tip Cell Broadcast, cât și posibilitatea de configurare a telefoanelor mobile pentru a permite recepționarea mesajelor difuzate în situații de urgență”, se arată într-o informare a Inspectoratului pentru Situații de Urgență al Județului Bacău.