Consilierii oneșteni au trecut proiectul de hotărâre privind legea salarizării fără să se umble substanțial la retribuțiile mai multor categorii de angajați din cadrul administrației publice oneștene. Acest lucru a determinat reacția federației sindicale din sectorul administrației publice.

Mai mulți angajați din cadrul Primăriei Municipiului Onești, cum ar fi, de pildă, cei de la compartimentul de Asistență Socială, sunt dezamăgiți de faptul că nu s-au mai găsit bani și pentru ei, atunci când s-a discutat și aprobat proiectul de hotărâre privind stabilirea salariilor de bază pentru funcționarii publici din aparatul public al orașului.

În apărarea salariaților Primăriei Onești cărora nu le-au fost mărite salariile a sărit Uniunea Sindicatelor Funcționarilor Publici și Personalului Contractual Forța Legii. Federația sindicală din sectorul administrației publice a solicitat Primăriei Onești să explice de ce nu au fost mărite salariile tuturor angajaților din aparatul propriu, printre care se numără și cei de la Direcția Generală de Asistență Socială Onești (DGAS), cum spuneam.

Mai mult, sindicaliștii susțin că nici măcar nu au fost consultați când s-a stabilit nivelul salariilor, așa cum se precizează la articolul 11, alin. 1 din Legea salarizării: “Pentru funcționarii publici și personalul contractual din cadrul familiei ocupaționale „Administrație“ din aparatul propriu al consiliilor județene, primării și consilii locale și din serviciile publice din subordinea acestora, salariile de bază se stabilesc prin hotărâre a consiliului local, a consiliului județean sau a Consiliului General al Municipiului București, după caz, în urma consultării organizației sindicale reprezentative la nivel de unitate sau, după caz, a reprezentanților salariaților.

În cadrul ședinței Consiliul Local Onești din ultima zia lunii iulie, în care s-au aprobat noile salarii de bază pentru funcționarii din Primărie, primarul Nicolae Gnatiuc a susținut faptul că “salariile nu pot fi mărite oricum, în orice condiții. Salarii mai mari pentru funcționarii Primăriei Onești înseamnă taxe și impozite mai mari pentru cetățenii orașului începând cu anul următor, sau reduceri de personal în cadrul instituției”.

Contactat de reporterii UNU PE TROTUȘ pentru a afla dacă există totuși vreo posibilitate să fie mărite toate salariile funcționarilor din Primărie în perioada următoare, Gnatiuc ne-a spus: “Decizia mea este aceea de a nu crește anul următor taxele și impozitele locale. Efortul bugetar ce ar rezulta din creșterea salarială ar fi de aproximativ 95.000 de lei pe lună, în funcție de cum aprobă Consiliul Local, fapt ce nu poate conduce decât la o reducere a numărului de angajați din Primărie, sau la creșterea taxelor și impozite locale, pentru a acoperi această diferență.

Eu nu doresc taxe și impozite mărite pentru oneșteni! Fac apel la responsabilitatea consilierilor locali, pentru a analiza în profunzime decizia ce trebuie să o ia în data de joi, 17 august (n.r. – când va avea loc următoarea ședință a Consiliului Local Onești), astfel încât o măsură ce poate fi populistă să nu aducă atingere pe viitor bugetelor familiilor oneștenilor.”