Ștefan Achim (foto stânga), fostul luptător de K1 cu legături în lumea interlopă, a fost condamnat la închisoare pe viață pentru crima de pe Alecu Russo. El l-a împușcat în cap pe Cezar Iulian Oancea (foto dreapta), în scara bocului unde locuia, pe 9 martie 2020, scrie zdbc.ro.
Capturat în Franța după ce a fugit din țară, Achim a fost acuzat de mai multe infracțiuni asociate asasinării lui Iulian Oancea. Pentru cea de omor calificat a primit condamnare la închisoare pe viață, iar pentru celelalte infracțiuni de tâlhărie calificată, contrabandă calificată, nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, uzul de armă fără drept a primit pedepse complementare.
Sentința dată ieri de Tribunalul Bacău nu este definitivă. (foto: zdbc.ro)













