După mulți ani și câteva tentative eșuate, o nouă echipă de fotbal feminin apare la Onești. Noua echipă de fotbal feminin a fost înființată în cadrul clubului AFCS Viitorul Curița și va debuta astăzi într-un meci oficial, în Campionatul Național U17.
Echipa de fete a clubului AFCS Viitorul Curița este pregătită de Anca Grigoraș (foto mare, prima din dreapta), una dintre jucătoarele care scriau istorie pentru fotbalul feminin oneștean în urmă cu 30 de ani. În anii de pionierat ai fotbalului feminin românesc, în sezonul 1992-1993, cu Anca Grigoraș pe teren, Metalul Onești, din postura de echipă nou-promovată, termina campionatul pe ultima treaptă a podiumului, după ICIM Brașov și CFR Craiova, formații care dominau în acei ani competiția națională rezervată fetelor (vezi foto la final). Două sezoane a activat atunci Metalul Onești în campionatul național de senioare.
Când s-a alăturat proiectului AFCS Viitorul Curița, în urmă cu un an, Anca Grigoraș și-a propus să atingă, de această dată în noua ipostază, de antrenoare, performanțele din urmă cu trei decenii.
Sub conducerea Ancăi Grigoraș, echipa de fete AFCS Viitorul Curița va debuta într-un meci oficial vineri, 30 septembrie, de la ora 17.00, pe stadionul Energia din Onești, împotriva unei grupări cu tradiție în fotbalul feminin, ACS Vulpițele Galbene Roman.
„Pentru jucătoarele AFCS Viitorul Curița, fotbalul nu este doar despre teren, minge, adversar…pentru fetele noastre, fotbalul reprezintă: spirit de echipă, prietenie, unitate, educație, principii și valori morale, bun simț, respect, disciplină, familie și bucurie.
Planurile ambițioase ale clubului AFCS Viitorul Curița impun pe lângă educația prin sport și creșterea armonioasa a copiilor noștri și atragerea unui număr cât mai mare de fete către sportul rege, dar și către alte sporturi: baschet, tenis de câmp, handbal.
În primul meci, deși emoțiile sunt mari și sperăm să trecem peste acestea, vrem să facem o figură frumoasă!
Te așteptăm să fii alături de fetele noastre pe stadion!”, au transmis reprezentanţii clubului AFCS Viitorul Curiţa.















