Un tânăr de 24 de ani a fost reţinut de poliţişti după ce a încălcat ordinul de protecţie şi i-a fost întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de nerespectarea hotărârii judecătoreşti.

La data de 18 septembrie a.c. poliţiştii oneşteni au fost sesizaţi de către o persoană de sex feminin despre faptul că fratele ei, un tânăr de 24 de ani, din localitate, a încălcat ordinul de protecţie, agresându-şi verbal şi fizic părinţii.

Ajunşi la faţa locului, poliţiştii au stabilit că tânărul în cauză, în cursul zilei s-a deplasat  şi a provocat scandal la locuinţa părinţilor săi, imobil din care a fost evacuat conform unei sentinţe civile, emisă de Judecătoria Oneşti, de la data de 31 august a.c..

Întrucât tânărul avea interdicţia de a se apropia de părinţi şi locuinţa acestora şi având în vedere că acesta a mai încălcat ordinal de protecţie şi la data de 16 septembrie a.c., poliţiştii i-au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de nerespectarea hotărârii judecătoreşti.

De asemenea tânărul a fost identificat şi reţinut de poliţişti pentru o perioadă de 24 de ore şi urmează a fi prezentat Judecătoriei Oneşti cu propuneri legale.

Violenţa domestică înseamnă orice inacţiune sau acţiune intenţionată de violenţă fizică, sexuală, psihologică, economică, socială sau spirituală care se produce în mediul familial sau domestic, ori între soţi sau foşti soţi, precum şi între actuali sau foşti parteneri, indiferent dacă agresorul locuieşte sau a locuit împreună cu victima.

Din data de 21 iulie 2018 este în vigoare textul de lege nr. 174/2018, publicat în Monitorul Oficial, privind modificarea şi completarea Legii nr. 217/2003 pentru prevenirea şi combaterea violenţei în familie.

Din luna noiembrie 2018, va intra în vigoare Ordinul de Protecţie Provizoriu, care va fi emis de poliţişti şi va avea valabilitate pentru o perioadă de 5 zile, timp în care se dispun măsuri de protecţie ale victimei.

Dacă eşti într-o stare tensionată sau conflictuală cu partenerul de viaţă sau alte persoane din mediul familial ori cunoaşteţi persoane în această situaţie, îndrumaţi-le să se informeze despre Ordinul de Protecţie Provizoriu.

Sursa: IPJ Bacău