Șase oneșteni și un francez pasionați de ciclism au format o echipă cu scopul de a promova acest sport în rândul tinerilor din oraș și din împrejurimi.

Florin Cojocaru, Cătălin Micu, Marius Dobrin, Eugen Diaconiței, Adrian Drăghici și Daniel Berescu sunt toți trecuți de 40 de ani, dar asta nu-i împiedică să parcurgă zeci de kilometri cu bicicletele, ori de câte ori timpul le permite, pentru că nu este simplu să te împarți între familie, serviciu și pasiunea comună pe care o au.

Lor li s-a alăturat de curând un francez, Anthony Lambert, de la compania Smart Wood – cel mai mare producător din lume de bețișoare de lemn pentru industria alimentară (cafea/înghețată). Smart Wood a deschis de câteva luni un punct de lucru la Onești, ocazie cu care Lambert, și el pasionat de ciclism, i-a descoperit pe cei șase oneșteni.

Cei șapte au format împreună o echipă – Smart Wood Team Onești – scopul lor fiind să promoveze ciclismul în rândul tinerilor din Onești și din localitățile de pe Valea Trotușului.

Mersul pe bicicletă este un mod de relaxare pentru unii, un mijloc de transport pentru alții. Indiferent de tabără, ne bucurăm cu toții de beneficiile mersului pe bicicletă asupra fizicului și psihicului, iar în caz de nevoie, ne recuperăm sănătatea tot cu ajutorul bicicletei”, ne-a spus Cătălin Micu.

Printre beneficiile mersului pe bicicletă se numără: capacitatea cardiovasculară crescută la efort, creșterea forței si a flexibilității musculare, creșterea mobilității articulare, scăderea nivelul stresului, îmbunătățirea coordonării și posturii, întărirea oaselor, scăderea procentului de grăsime corporală, prevenție și management mai bun al bolilor, reducerea anxietății și depresiei. Mai mult, pedalatul scade riscul de cancer intestinal și mamar.