UPDATE – 19.44: Ultima informare din partea E-On: au fost remediate toate defecțiunile la rețeaua de curent electric. Astfel, toți consumatorii din județul Bacău sunt, la această oră, alimentați cu energie electrică. Rămân însă închise cele șase porțiuni de drum, pe care le-am precizat în articol și în update-urile la acesta.

UPDATE – 13.19: Potrivit Serviciului Public Județean de Drumuri (SPJD), începând cu ora 12.30 a mai fost închis încă un drum de pe raza județului Bacău, este vorba despre DJ 241A, între localitățile Poieni și Pădureni.

UPDATE – 10.32: Conform informării E-On, localitățile afectate de lipsa de lipsa curentului electric sunt Cociu, Florești, Huruiești, Fundoaia, Ocheni, Perchiu. În total, circa 900 de familii sunt fără curent electric la această oră, pe raza județului Bacău.

ȘTIREA INIȚIALĂ

Urmare a ninsorilor și a viscolului din ultimele 24 de ore, în județul Bacău continuă să fie probleme, în sensul că mai multe drumuri sunt închise, iar peste 100 de oameni dintr-o comună din sud-vestul județului nu au curent electric. În schimb, a fost remediată avaria produsă în comuna Păncești.

Potrivit informării primite din partea purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență “Mr. Constantin Ene” Bacău, căpitanul Andrei Grecu, în satul Cociu, din comuna Motoșeni, sunt trei posturi de transformare nealimentate, fiind afectate un număr de 102 gospodării. O echipă a E-On lucrează în teren pentru remedierea defecțiunii. În schimb, a fost reluată alimentarea cu energie electrică în comuna Păncești. Vă reamintim că peste 1.000 de gospodării din Păncești au rămas, ieri, fără curent electric, după ce cinci posturi de transformare au rămas nealimentate.

În privința situației drumurilor, la această oră sunt închise următoarele porțiuni:

DJ 119 A – între localitățile Urechești și Sascut;

DJ 207F – între localitățile Pădureni și Ilieș;

DJ 119 A – între localitățile Conțești și Urechești;

DJ 252 – între localitățile Ocheni și Găiceana;

DJ 252 B – între localitățile Gioseni și Bazga.

După ce ninsorile s-au oprit, în județul Bacău, la fel ca în multe alte județe din țară, s-a instalat gerul. Astfel, până spre sfârșitul săptămânii viitoare, maximele din termometre, chiar și în cursul zilei, nu vor înregistra valori pozitive. Astăzi, sâmbătă, 7 ianuarie, se anunță în județul Bacău o maximă diurnă de -11 grade Celsius.

RĂMÂNEȚI ALĂTURI DE www.unupetrotus.ro PENTRU A AFLA TOATE INFORMAȚIILE NECESARE DESPRE STAREA DRUMURILOR DIN JUDEȚUL BACĂU ȘI DESPRE RESTUL EVENIMENTELOR CAUZATE DE NINSORILE ȘI VISCOLUL DIN ULTIMELE 24 DE ORE.