(P)    

Știu că îmi torn cenușă în cap, dar vă spun cu toată sinceritatea că nu am fost niciodată de acord cu premiile în bani acordate de administrațiile publice locale elevilor cu rezultate deosebite la învățătură, pe plan național.

“Ei fac cinste orașului, merită să fie recompensați”, susțin unii, nu puțini.

Nu-i contrazic din prima. E chestie faină să auzi (deși nu prea cunosc alte mijloace media în afara celor locale care promovează aceste rezultate, așadar expunere minimă, fiindcă presă nu prea mai există) cât de silitor, geniu de-a dreptul este copilul lui Popescu, de la trei, primul din județ care a rezolvat o ecuație cruntă, căreia alții ca el nici măcar n-au reușit să-i dea de capăt. La fel și cu ală a lu’ Georgescu, care i-a spart pe toți cu planul său de afaceri, atât de bine structurat și adaptat realităților.

Hopaaa! Poftim că am și ajuns unde trebuia. Plan de afaceri, dorință de dezvoltare. Oare câți dintre elevii oneșteni care, ieri, luau potul cel mare de la Primărie mai servesc astăzi interesul comunității care i-a recompensat financiar eforturile într-ale aprofundării științei sau literaturii?

Se observă un fenomen, tinerii abia așteaptă să termine 12 clase (unii dintre ei chiar mai puține!) ca să-și ia zborul către alte zări. Chiar părinții îi îndeamnă să plece, că “aici nu ai de ce să mai stai, mamă, măcar tu să fii fericit! Prea puțini angajatori de pe Valea Trotușului îi pun pe masă unuia (oneștean, moineștean, comăneștean, târgocnean, etc) care abia a terminat facultatea oferte atât de mișto încât să-l convingă să revină acasă.

Prin urmare, liceanul premiat azi pentru că rupe cărțile în două, dacă nu va eșua pe parcurs, va fi mâine un angajat excelent remunerat al unei multinaționale, într-un oraș mare, și-l va durea în pix de orașul natal. Care va rămâne veșnic “cel mai frumos oraș, cum altele în lume nu mai sunt, doar că el (tânărul) își va petrece concediile mereu în altă parte, iar acasă va veni doar ca să-și vadă bunicii și, eventual, părinții, pentru că prietenii lui trăiesc tot în orașe mari, ca și el, unde oportunitățile sunt altele, viața în sine este alta (până de curând, să nu scăpăm asta din vedere, Oneștiul nu avea apă noaptea).

Dar nu doar “învățații” pleacă unde văd cu ochii. Fără să râvnească la banii bugetari, cunoscându-și bine lungul nasului, zeci și zeci de tineri, mai mult mai puțin pregătiți să înfrunte vicisitudinile vieții, trec granița și fac ce știu mai bine. Faianță, gresie, zidărie, sudură, după știința și priceperea fiecăruia. Acești tineri nu au pretenția să fie premiați, dar după 10-12 sau 14 ore de muncă pe zi, pun ban pe ban și, după ani de cârcă, vin acasă cu ei, în orașul sau în satul natal, și-și fac o căsuță, cum au făcut cu miile “afară”, pentru străini. Și se mută aici, și aici își cresc copiii, și-i duc la grădinițele și școlile de aici, și educatoarele și profesorii de aici au din ce-și câștiga o pâine. Nici măcar dintr-ăștia nu mai sunt mulți, că niciodată nu poți pune semn de egalitate între Onești/Moinești/Comănești și Londra, ultimul El Dorado în materie.

Și-atunci, dacă premiem unul tobă de carte, de ce să nu-i dăm bani și unuia care investește în oraș toată agoniseala muncii sale în ani de stat printre străini?

În încheiere, astăzi, la Gala Învățământului Oneștean, nu s-au mai dat și premii în bani și deja au apărut fel și fel de comentarii pe acest subiect. Autoritățile locale s-au scuzat, invocând o ordonanță de urgență care le-a interzis să mai facă premieri din banii de la buget, alții spun că legea a fost interpretată greșit.

Chiar așa, de ce trebuie să fie premiați din bani publici elevii care învață pentru ei și profesorii care sunt plătiți ca să predea carte?

Propun să fie premiat și grataragiul, dacă nu arde micii!

P.S. – Grataragiu nu există în DEX, dar este un termen folosit des în ultima vreme, descriind persoana care se ocupă de grătar.

Comenteaza aici