Guvernul condus de Sorin Grindeanu a hotărât, azi, ca ziua de luni, 23 ianuarie 2017, să fie liberă, pentru ca bugetarii să poată lega ziua de 24 ianuarie, când se sărbătorește Unirea Principatelor Române, de week-end-ul 22-23 ianuarie.
În acest fel, toate instituțiile bugetare din Onești, Tg. Ocna, Moinești, Comănești, Slănic Moldova, la fel ca cele din toată țara, vor fi închise luni, 23 ianuarie. Astfel, lucrătorii din cadrul acestora vor beneficia de o minivacanță de patru zile!
“Este o veste foarte bună, au procedat bine guvernanții pentru că așa putem pleca și noi din localitate, într-o scurtă vacanță”, a declarat un funcționar din cadrul Primăriei Onești.
Inclusiv școlile vor fi închise luni, 23 ianuarie. Minivacanța ocazionată de sărbătorirea Zilei Principatelor Române va începe sâmbătă, 21 ianuarie și va dura până miercuri, 25 ianuarie, când se va reveni la programul normal de lucru.
Anul trecut, spectacolul dedicat zilei Unirii Principatelor Române de la Onești l-a avut ca invitat-vedetă pe interpretul de muzică populară Furdui Iancu.