“Gala sportului și învățământului oneștean”, eveniment în cadrul căruia vor fi premiați cei mai buni elevi din Onești în anul școlar 2017-2018, profesorii acestora precum și cei mai buni sportivi ai orașului în 2018, va avea loc vineri, 14 decembrie, au stabilit de comun acord reprezentanți ai administrației publice locale și directorii instituțiilor de învățământ.

“Miercuri, 05.09.2018, am organizat în sediul primăriei o ședință tehnică, avându-i ca parteneri de discuții pe directorii instituțiilor de învățământ din Municipiul Onești. Cu acest prilej, am stabilit de comun acord ca pe data de 14 decembrie 2018, ora 16.00, să organizăm evenimentul „Gala sportului și învățământului oneștean”. În cadrul acestei gale vor fi premiați elevii și cadrele didactice care au obținut rezultate deosebite la concursurile și olimpiadele naționale și internaționale, derulate în anul școlar 2017-2018, precum și absolvenții de liceu care au obținut nota maximă la bacalaureatul din acest an școlar.

În cadrul aceleiași ședințe au fost dezbătute și alte probleme administrative și organizatorice, pe care trebuie să le soluționăm împreună, până la deschiderea oficială a anului școlar 2018-2019 sau pe durata acestuia, se arată într-o postare pe pagina oficială de Facebook a primarului Oneștiului, Nicolae Gnatiuc. (sursa foto: www.facebook.com/PrimarOnesti)