O oneșteancă în vârstă de 30 de ani, care trăiește de câțiva ani în Norvegia, împreună cu soțul și cu cei doi copii ai lor, a trecut prin momente de groază, în această după-amiază (n.r. – vineri, 7 septembrie), în jurul orei 13.30, când un bărbat necunoscut a abordat-o în plină stradă, în apropierea magazinului Profi din zona de sus a orașului, și i-a propus o partidă de sex, fără nici cea mai mică jenă.
Femeia ne-a descris cu lux de amănunte incidentul și spune că “aș fi ajuns cu siguranță și la Poliție să depun o reclamație dacă n-aș fi avut avion mâine dimineață, la 7. Chiar nu aveam timp, astăzi am umblat toată ziua după cumpărături și îmbrăcăminte la fete. Mi-am făcut timp doar să vă scriu dumneavoastră. Și am atenționat și cunoștințele mele în legătură cu domnul respectiv, că sigur o să mai ajungă prin zonă”.
Oneșteanca era singură în momentul în care, după spusele ei, a fost abordată de bărbatul amator de sex, despre care susține că ar avea în jur de 50 de ani. Chiar dacă propunerea acestuia a luat-o prin surprindere, nu a rămas fără reacție și a început să țipe, fiind auzită de un trecător. Agresorul apucase însă să urce în mașină și să se facă nevăzut, nu înainte de a fi fotografiat de tânăra mamă, din spate ce-i drept.
“Totul s-a întâmplat foarte rapid. M-a oprit pe stradă.
- Bună ziua!
- Bună ziua!, i-am răspuns.
- Vrei să cumperi un telefon?
- Nu.
- Unde mergi?, m-a întrebat mai departe.
- Vă interesează?
- Da!
- De ce?
- Că vreau și eu…aici nu mi-a spus direct că vrea sex, mi-a arătat în schimb degetul mijlociu.
Am început să țip la el, să-i spun <Nu ți-e rușine?!> Problema este că eram singură, până a apărut acel trecător. A fost însă prea târziu, că cel care m-a hărțuit a apucat să urce în mașină și să plece”.
“Nu am ajuns la Poliție din lipsă de timp, dar oricum va fi filmat dacă va mai ajunge prin zonă, pentru că mi-am informat prietenii care locuiesc acolo despre cele întâmplate. Am dorit să fac public acest incident pentru că sper să nu se mai repete, mă gândesc că în locul meu ar fi putut fi fete minore și cine știe ce li s-ar fi putut întâmpla”, ne-a declarat femeia hărțuită în plină stradă, ziua în amiaza mare, într-o zonă din Onești traficată intens.
Menționăm că pozele pe care ni le-a trimis femeia care a reclamat acest caz pe adresa redacției vor fi puse la dispoziția organelor abilitate.