Ministrul Dezvoltării, lucrărilor publice şi administraţiei, Cseke Attila, a anunţat joi că a aprobat primele 138 de creşe noi, moderne, la nivel naţional, scrie news.ro. Trei dintre acestea ar urma să fie construite în județul Bacău, mai precis în municipiile Bacău, Onești și Moinești – VEZI LISTA AICI.

„Ministrul dezvoltării, lucrărilor publice şi administraţiei anunţă aprobarea primelor 138 de creşe noi, moderne, la nivel naţional”, anunţă ministerul.

Cseke Attila a declarat că, potrivit ordinului de ministru, în fiecare municipiu din fiecare judeţ poate fi construită o creşă.

”Urmează să fie aprobate şi alte cereri, astfel se vor putea construi creşe şi în oraşele mai mici şi, unde se justifică, şi în mediul rural”, a informat ministerul.

Ministrul a precizat că există doar 386 de creşe acum, în România.

”Nevoia de a construi creşe noi este evidentă, de aceea, în prima fază, a fost aprobată construirea unei creşe în fiecare municipiu din ţară şi a două clădiri de creşe în municipiile care au peste 100.000 de locuitori”, a spus acesta.

Ordinul de ministru permite construcţia unor creşe noi în 102 municipii din toată ţara şi în cele 6 sectoare ale Capitalei, dacă autorităţile locale depun, şi pentru cele 91 de proiecte aprobate, cerere completă în acest sens, incluzând terenul disponibil pentru construcţie şi justificarea numărului de copii pe baza indicilor de natalitate.

”Dezvoltarea reţelei de creşe trebuie să fie demarată unitar, în toată ţara, de aceea am aprobat una sau două creşe construite pentru fiecare municipiu, în funcţie de numărul locuitorilor. În urma ordinului emis astăzi, poate fi demarată procedura, acolo unde autorităţile locale sunt partenere în acest proiect”, a spus ministrul.

Lista aprobată poate fi consultată pe pagina Ministerului Dezvoltării, iar finanţarea necesară este asigurată de minister, din bugetul propriu, urmând să se finanţeze alte 110 creşe eficiente energetic prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă.

”În total există 47 de cereri aprobate, cu documentaţia completă depusă. Dintre acestea, sunt patru judeţe (Covasna, Galaţi, Satu-Mare şi Sibiu) unde fiecare municipiu a depus cerere şi a adus documentaţia necesară. Urmează ca, pentru celelalte 91 de finanţări aprobate, autorităţile locale să trimită, în termen de 60 de zile, documentaţia necesară pentru a putea fi demarată procedura de construcţie a creşelor”, a subliniat Cseke Attila.

Ministrul a evidenţiat că autorităţile locale pot depune în continuare cereri.

”Încurajez autorităţile locale să depună cereri şi să completeze cererile depuse cu documentaţia necesară pentru a putea fi construite creşele necesare în toată ţara”, a spus Cseke Attila.

Pe baza ordinului de ministru se vor putea semna, la începutul anului viitor, primele contracte cu constructorii. Astfel, se va putea începe construcţia primelor creşe din Programul naţional de construire de creşe al Ministerului Dezvoltării. (foto: imagine ilustrativă)