Eugen Marcel Banciu a fost elev al Colegiul Național Grigore C. Moisil și de ani buni îi stimulează financiar pe toți copiii cu rezultate bune la învățătură din cadrul acestei unități.
După izbucnirea scandalului Hexi Pharma, inevitabil au început să apară în presă numele mai multor personaje din anturajul lui Dan Condrea, mai mult sau mai puțin dubioase. Printre acestea, și cel al lui Eugen Banciu.
Despre Banciu (47 de ani), presa centrală a menționat că este unul dintre cei mai prosperi oameni de afaceri din țară, posesorul unei averi de peste 20 de milioane de euro, potrivit revistei Forbes. Și că este nașul de cununie al defunctului Dan Condrea. Nimeni nu a precizat, însă, faptul că Eugen Marcel Banciu este originar din Onești. Până să urmeze studiile Facultății de Medicină din Iași, Banciu a învățat la Colegiul Național Grigore C. Moisil, fostul liceu de matematică-fizică, pe care l-a absolvit în anul 1987.
1.000 de euro pentru fiecare olimpic
Banciu nu a uitat nicio clipă de unde a plecat. De aproape 15 ani, acesta îi premiază constant cu câte o mie de euro pe toți elevii de la Colegiul Național Grigore C. Moisil care reprezintă unitatea de învățământ la olimpiadele naționale, indiferent de disciplină. “Este un om de foarte mare calitate”, l-a descris pe Banciu un cadru didactic de la “Matematică-Fizică”.
Tot Banciu este omul care l-a ajutat foarte mult în afaceri pe Condrea. La începuturile Hexi Pharma, Banciu i-a închiriat finului său o hală, în București, în care acesta prepara substanțe de dezinfectat, în plină criză a gripei aviare.
Banciu este fondatorul companiei Farmexpert, unul dintre cei mai mari distribuitori de medicamente din țară, pe care a vândut-o între timp grupului german ANZAG. După ce a vândut pachetul majoritar de acțiuni al Farmexpert, Banciu a preluat lanțul de farmacii DONA.
Cum a izbucnit scandalul
Scandalul Hexi Pharma s-a declanșat după ce s-a descoperit că mai multe dintre victimele incendiului de la clubul Colectiv au murit în urma infecțiilor nosocomiale, acest lucru intrând în atenția presei. Deși incidența lor era raportată ca fiind mică și în scădere, era deja știut că acele raportări erau false. În urma unei investigații jurnalistice a lui Cătălin Tolontan, a ieșit la iveală faptul că dezinfectanții livrați de Hexi Pharma unităților spitalicești erau diluați chiar și de 10 ori. Cu toate acestea, Dan Condrea (foto), defunctul patron al Hexi Pharma vindea dezinfectanții către spitale la un preț foarte mult umflat. Dan Condrea a murit în seara zilei de 22 mai, într-un accident rutier, vehiculul său intrând cu mare viteză într-un copac de pe marginea drumului.