Român stabilit în Anglia, amendat de polițiști pentru o postare pe Facebook

0
1769

Un bistrițean care locuiește în Anglia a fost amendat de polițiștii din cadrul IPJ Bistrița-Năsăud pentru o postare pe Facebook prin care a criticat conducerea organizației județene a PSD Bistrița-Năsăud.

Călin Lucian Farcaș a fost amendat cu 200 de lei, după ce reprezentanții PSD Bistrița-Năsăud au sesizat polițiștii în legătură cu postarea de pe Facebook, notează Mediafax.

“Pe 17 martie, Poliţia Municipiului Bistriţa a primit o sesizare de la o formaţiune politică. Ca urmare a sesizării primite, au fost efectuate verificări, au fost audiaţi martori, iar după finalizarea cercetărilor, s-au luat măsurile legale care se impun, fiind sancţionată o persoană pentru încălcarea art. 2 din Legea 61/1991 privind sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială”, a declarat, pentru sursa citată, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Județean (IPJ) Bistriţa-Năsăud, agent principal Crina Sârb.

Citiți mai jos postarea bistrițeanului:

Băi fraților, e groasă!!!
PSD-ul a atins cota de avarie a tupeului și nesimțirii crase….sunt inuman de jegoși, sunt pe cale să instaureze o dictatură cum nu a mai avut România niciodată!!! O cerți pe Firea, ești dat afară…. Anchetezi penalii PSD, își fac legi ca să se absolve de orice acte de corupție, furt, trafic de influență, etc…